Raportându-ne la cuvintele „răsfirate” în titlul lansat spre reflecție, resimțim nevoia de a căuta mai multe „ancore” pentru a ajunge la o bună înțelegere a sensurilor pe care acestea le descoperă cititorului la prima lectură. Așadar, aproape că nici nu mai contează dacă vorbim despre anii 2025 sau 2030, despre grandioasa acțiune de politică educațională cunoscută, în cei douăzeci de ani de existență, sub denumirea de Procesul Bologna, tot ceea ce va putea să fie de luat în calcul este discursul referitor la perspectivele educației, dar mai ales la viitorul Europei. Iar despre viitorul Europei prin educație s-a pronunțat public cu tărie unul dintre liderii marcanți ai momentului…
În discursul său din septembrie 2017 ținut în fața studenților de la Universitatea Sorbona și care a determinat reacția de magnitudine a tuturor actorilor publici interesați de viitorul educației de la acea vreme, Președintele francez Emmanuel Macron (pentru că despre el era vorba în paragraful anterior) a subliniat că: „Vă propun să începem să armonizăm și să recunoaștem reciproc diplomele din învățământul secundar. Așa cum am făcut deja pentru studenții prin Procesul de la Bologna, haideți să lansăm un Proces Sorbona pentru a crea un program care să acomodeze schimburile, tranzițiile în întregul sistem european de învățământ secundar”, cu o completare interesantă legată de nevoia de a compatibiliza tranziția către învățământul superior, o prioritate pentru toate țările europene, cunoscându-se „slăbiciunile” sau fragilitățile majorității sistemelor educaționale, legate de dimensiunea tranzițiilor între cicluri, între instituții, între experiențe de învățare.
În contextul în care dezbaterea privind viitorul Europei se afla la acea vreme în plină desfășurare, Comisia Europeană și-a prezentat în 14 noiembrie 2017 viziunea privind modul în care poate fi creat un spațiu european al educației până în 2025, elaborând Documentul Future of Europe: Towards a European Education Area by 2025 – Către un spațiu european al educației până în 2025[i], jalonând cele mai importante decizii strategice care ar fi putut să fie luate în vederea transformării spațiului european al educației. Acesta este cel mai important document programatic care așază aliniamentele strategice ale schimbărilor din domeniul educației superioare și nu numai, pentru un orizont de timp poziționat la 2025, dar cu proiecții serioase pentru 2030. Tot ceea ce a urmat la nivelul general al Comisiei sau al țărilor membre s-a conectat, la scară mai redusă sau mai largă, la aceste axe strategice pe care le vom dezvolta în continuare:
- Transformarea mobilității într-o realitate pentru toți actorii educației: prin valorificarea experiențelor pozitive ale programului Erasmus+ și prin extinderea participării la acestea, precum și prin crearea unui card european de student (cunoscut sub denumirea de European Student Card), pentru a oferi o nouă modalitate, ușor de utilizat, de a stoca informații despre dosarele / credențialele academice ale unui participant la învățământul superior (fie că este vorba despre studenții tradiționali, înmatriculați în cadrul unui program academic aflat în derulare, fie despre cei care doresc să participe la programe academice dar vin din afara sistemului formal de educație, adică direct de pe piața muncii, înscriindu-se în amplul proces de lifelong learning);
- Recunoașterea reciprocă a diplomelor: prin inițierea unui nou demers integrat la nivel European și denumit de președintele francez ca „Procesul Sorbona”, fundamentat pe filosofia vechiului „Proces Bologna”, pentru a pregăti terenul în vederea recunoașterii reciproce a diplomelor din învățământul superior și a diplomelor / certificatelor de absolvire a învățământului preuniversitar obligatoriu; inițiativele lansate de EUA (Asociația Europeana a Universităților), Universities without walls / Universitățile fără ziduri, pe de o parte, și cele ale OECD, scenariile evoluției educației până în 2040, pot să fie reținute ca exemple de politici relevante;
- Restructurarea curriculei educaționale, în vederea adaptării acesteia la noile cerințe ale societății contemporane, marcate de o dinamică și de o flexibilitate fără precedent; de asemenea, accentul viitorului trebuie pus pe o mai mare cooperare în ceea ce privește construirea unor programelor comune de studii / joint programmes la nivel european: recomandările nu sunt numai pentru selecția valorilor actuale ale educației în lumea contemporană actuală, dar și pentru proiectarea unor rute flexibile de învățare adaptate nevoilor diverse și motivațiilor discontinue pentru studiu (aici poate să fie reținută noua direcție de proiectare a viitorului curriculum bazat pe micro-credentials, despre care vom vorbi în episoadele noi din newsletter);
- Îmbunătățirea învățării limbilor străine: prin stabilirea unui nou criteriu de referință, pentru ca toți tinerii europeni care termină învățământul secundar superior să aibă o bună cunoaștere a cel puțin două limbi străine în afară de limba / limbile materne până în 2025; de asemenea, schimbările vizate pe acest palier la nivelul învățământului superior, având în vedere și o dinamică a mobilităților inter-universitare, vizează aceeași cerința cerință a învățării a cel puțin două limbi străine, mai ales ca rezultat al cooperărilor internaționale accentuate;
- Integrarea inovării și a competențelor digitale în educație: prin promovarea formării inovatoare și digitale și prin pregătirea unui nou plan de acțiune privind educația digitală (de luat în calcul că această propunere a fost lansată înaintea apariție crizei sanitare și a pandemiei, urmare căreia expansiunea acestei arii de reformă educațională – digitalizarea educației – a cunoscut dezvoltări nebănuite până în acest moment. Unul dintre exemplele de politici pe acest domeniu îl reprezintă DIGI–HE Developing a high-performing digital education ecosystem, promovat de EUA și de un consorțiu foarte onorabil de parteneri;
- Sprijinirea formării și dezvoltării profesionale și academice a cadrelor didactice și a personalului implicat în procesele de învățare și predare: aceasta se poate realiza prin multiplicarea numărului de cadre didactice care participă la programul Erasmus+ și la rețeaua eTwinning, dar și prin oferirea de suport transversal pentru dezvoltarea profesională a cadrelor didactice și a liderilor educaționali din învățământul preuniversitar, dar și din cel universitar, în spiritul pedagogiilor inovative și a noilor dimensiuni valorice din educație;
- Crearea unei rețele de universități europene, recunoscută la nivelul procesului de construcție sub denumirea de European Universities Initiative, prin care universitățile europene de talie mondială să poată colabora fără probleme, dincolo de frontierele academice. Discursul politic din jurul acestor alianțe, consorții de universități, caracterizate printr-un pregnant caracter transfrontalier, era menit să acorde o nouă șansă creșterii competitivității internaționale a universităților europene. Acestea ar urma să le ofere studenților șansa de a petrece cel puțin șase luni de mobilitate academică într-o altă universitate europeană, să permită recunoașterea automată a diplomelor și a calificărilor prin introducerea unor specializări europene, iar predarea în aceste instituții de învățământ să fie făcută în cel puțin două limbi străine (a se vedea Episodul 1 și Episodul 2 dedicate Alianțelor Europene de universități din Newsletter-ul ROSE). Nevoia de competitivitate internațională a impus o serie de revizuiri strategice la nivelul politicilor educaționale europene, cea mai importantă dintre acestea fiind aceea a Alianțelor Europene, care va schimba întregul peisaj al învățământului superior, în condițiile în care situația globală actuală este similară momentului în care a fost lansat Procesul Bologna, în jurul anului 1998;
- Investiția reală și substanțială în educație: prin utilizarea semestrului european pentru a sprijini reformele structurale în vederea îmbunătățirii politicii educaționale, prin utilizarea fondurilor UE și a instrumentelor de investiții ale UE pentru a finanța educația și prin stabilirea unui criteriu de referință pentru ca statele membre să investească 5% din PIB în educație. Această din urmă axă de schimbare este mai puțin atașată de dimensiunile de schimbare educațională, care se află sub controlul imediat al sistemelor, instituțiilor sau al actorilor individuali, pentru că deciziile de natură financiară se iau la nivel guvernamental.
Așa că, după trecerea în revistă a acestor axe strategice de reformă educațională, mai mult sau mai puțin focalizate pe specificul național al sistemelor educaționale a căror schimbare sau inovare o vizează, aproape că nici nu mai contează dacă vorbim despre 2025 sau 2030, despre Procesul Bologna sau despre noul Proces Sorbona, cu toții de acum înainte vom ști că vom vorbi despre viitorul educației, dar mai ales despre viitorul Europei… prin educație.
Prof. Univ. Dr. Romiță Iucu
Universitatea din București, coordonator al Subgrupului pentru Diplomă Europeană din cadrul Grupului FOR EU – Comisia Europeană
