Se spune că în spatele faptelor și a evenimentelor de succes se ascunde o poveste de succes… fie a unui personaj, fie a unei instituții, fie, de ce nu, a unei țări care întruchipează un spațiu cultural ce are forța de a promova o schimbare istorică, revoluționară…

Și cum ar arăta povestea? Care ar fi personajele? Dar cum ar arăta povestitorul? Sunt curiozități firești pentru studenții noștri ROSE, cei cărora încercăm să le răspundem la aceste întrebări nepuse încă…

În luna septembrie a anului 2017, Președintele Francez Emanuel Macron rostește un discurs plin de patos și de energie în fața studenților de la prestigioasa Universitate Sorbona, prin care lansează o reflecție publică asupra unui potențial program larg, de reformă europeană, în centrul căruia gravitează sistemul educațional în general, și cel superior, în particular. Printr-o retorică politică desăvârșită și exprimată foarte tranșant, Monsieur Le President Macron vorbește despre crearea unor alianțe, consorții de universități, cu un pregnant caracter transfrontalier, menite să acorde o nouă șansă pentru creșterea competitivității internaționale a școlilor superioare europene. Acestea ar urma, potrivit aceleiași luări de cuvânt, să le ofere studenților șansa de a petrece cel puțin șase luni de mobilitate academică într-o altă universitate europeană, să permită recunoașterea automată a diplomelor și a calificărilor prin introducerea unor specializări europene, iar predarea în aceste instituții de învățământ să fie făcută în cel puțin două limbi străine.

Prima impresie după audierea discursului ar fi că povestea noastră se îndreaptă mai degrabă către o ficțiune și că nu o să poată fi niciodată dramatizată ori pusă în scenă (în arena europeană, despre asta ar fi vorba aici)… Asta cu atât mai mult cu cât Președintele conchide, într-un fel foarte provocator, și lansează un îndemn, ușor retoric … „Haideți ca, prin Procesul Bologna, să lansăm un nou Proces Sorbona!

De aici însă povestea capătă puțină intrigă care ne duce cu gândul la celebrul Proces Bologna și-ale lui avataruri istorice (ceea ce deschide și calea către o povestire în povestire, adică o tehnică literară cunoscută sub denumirea de „povestire în ramă”, ceea ce ne va determina să evocăm această narațiune academică, cu iz de tragedie antică, dar nu acum, ci în episodul viitor).

Poate că nu ar fi fost nimic surprinzător pentru un om politic de succes, un lider carismatic, să rostească un discurs plin de substanță, dacă nu s-ar fi întâmplat și câteva fapte asociate, rar întâlnite la acest nivel, în plan european. În noiembrie 2017, în cadrul Summitului social de la Göteborg, Comisia Europeană plasează în sfârșit educația acolo unde îi este locul – în centrul unei Europe mai sociale și mai prospere, și propune o nouă inițiativă, de a crea un Spațiu European al Educației care, fiind însoțită de impulsul președintelui francez Emmanuel Macron, va susține crearea de rețele coordonate de universități, denumite, în șoaptă la acea vreme, consorții europene.

În iarna aceluiași an 2017, la două luni după celebrul discurs, Consiliul European, cel mai înalt for de conducere al UE, în concluziile ședinței din 17 decembrie, aprobă restructurarea sistemului de învățământ superior european și consfințește soarta politică a propunerii președintelui francez de înființare a unor structuri europene de universități, denumite alianțe, despre care afirmă că sunt: „rețele ascendente de instituții de învățământ superior din întreaga UE, care vor permite studenților să obțină o diplomă de învățământ superior prin combinarea studiilor din mai multe țări din UE și vor contribui la competitivitatea internațională a universităților europene” (Consiliul Uniunii Europene, 2021).

Iar de aici, de la poveste și până la transpunerea ei în scena europeană, la regizori, scenografi, directori de imagine, nu a mai fost decât un singur pas, unul mic pentru politicieni, dar unul mare pentru profesorii și studenții europeni…

Au fost jurnaliști cu un profil educațional, și l-as menționa aici pe Richard Hudson, care imediat după această situație mai puțin uzuală de promovare a unor decizii UE, au observat că: ”includerea rapidă a unora dintre prioritățile lui Macron în propunerea de politică publică a Comisiei Europene a fost un caz neobișnuit de reacție politică a Bruxelles-ului la ideile unui lider UE aflat în plină ascensiune.” (Richard Hudson, News, 2017)

Dar asta nu ar fi tot, căci proiectul venea la pachet cu propuneri de restructurare instituțională și de programe de studii, de dezvoltare profesională a profesorilor universitari și cu noi rute de evoluție a lor în cariera academică, dar dincolo de toate acestea, Alianțele Europene aveau să propună schimbări de magnitudine pentru studenții europeni și pentru viața lor academică, în perioada imediată de după pandemie. Unii dintre ei sunt chiar studenții noștri, deveniți personaje ale acestei povești „regizate”, mai mult sau mai puțin „artistic”, de către președintele francez Emanuel Macron, aceia care, din „Alianța” ROSE, au poposit, după admitere, în Alianța Universităților Europene… aflându-se însă, cu certitudine, pe marea scena europeană, deschisă acum publicului larg, dar cu actori tineri și de mare perspectivă!

Prof. univ. dr. Romiță Iucu, Universitatea din București