Episodul 2

De la Alianțele Europene de universități, la universitățile românești, membre ale alianțelor Europene unde studenții ROSE pot studia

 

Scriam în episodul anterior despre Alianțele Europene de universități și despre siguranța unui viitor european al studenților noștri care, din ”Alianța” ROSE”, vor ajunge după admitere, fără să se dumirească prea repede, în Alianța Universităților Europene… aflându-se într-o poziție privilegiată, cu șanse mult mai mari pentru dezvoltarea lor personală și profesională viitoare, despre care trebuie să cunoască mai multe lucruri pe care vom încerca să le prezentăm în spațiul alocat.

În luna iunie 2019, Comisia Europeană a anunțat selecția primului val de 17 alianțe de Universități Europene, cuprinzând peste 100 de instituții de învățământ superior din toată Europa. Astfel se vor crea, pentru prima dată, Universitățile Europene transnațional integrate, în rândul cărora aveau să se numere primele trei instituții românești care primeau vestea bună a admiterii lor.

Trei universități românești sunt admise în proiecte de alianțe universitare europene; valul FOREU1:

  • Universitatea din București, partener în cadrul CIVIS, A European Civic University (CIVIS);
  • Universitatea Tehnică de Construcții din București, partener în cadrul European University for Smart Urban Coastal Sustainability (CONEXUS) ;
  • Școala Națională de Studii Politice și Administrative, partener în cadrul The European University in Social Sciences (CIVICA).

 

Referitor la acest prim val, denumit FOREU1, puține lucruri erau cunoscute la acea vreme, mai ales despre ceea ce avea să se întâmple în instituțiile noastre, cu profesorii noștri, dar mai ales cu studenții noștri. Întrebările erau mult mai multe decât răspunsurile pe care le-ar fi putut oferi informațiile din pachetele informative sau sesiunile de training și de formare ale Comisiei Europene.

La nivel European macro, Inițiativa privind Universitățile Europene vizează transformarea învățământului universitar din Europa și este propusă și finanțată, în mare parte, de Uniunea Europeană, prin programul Erasmus+.

Scopul declarat al acestei inițiative este de a consolida parteneriatele strategice dintre universitățile europene și de a crește competitivitatea internațională a învățământului universitar european.

 

Apar astfel fezabile și alte priorități care vor fi observate pe termen lung, mai ales la nivelul dezvoltării regionale, cunoscând faptul că Europa își propune să reducă dezechilibrele și decalajele între diferitele sale regiuni istorice (nord, vest, centru, față de ceea ce se întâmplă în sud, sud-est și chiar est). Ne putem da seama care ar fi obiectivele pe care sistemul de învățământ superior românesc, parte a unei regiuni sud-est europene, ar trebuie să și le asume din această perspectivă.

Dar, dincolo de frecventele necunoscute și de puținele răspunsuri (culese mai mult din prelucrarea rezultatelor propriilor experiențe și ale unei ”adaptări din mers”), a urmat și al doilea val de instituții de învățământ superior admise în proiecte de acest fel, chiar mai repede decât și-ar fi imaginat cineva dar, cu siguranță, așa după cum unul dintre personajele poveștii noastre si-a dorit să se întâmple (și pentru a afla despre cine este vorba, vă invit să citiți episodul anterior).

Universități românești listate în al doilea val, FOREU2:

  • Universitatea Politehnica din București, partener în cadrul „European Engineering Learning Innovation and Science Alliance” (EELISA);
  • Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, partener în cadrul „European Campus of City-Universities” (EC2U);
  • Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, partener în cadrul „European University of Brain and Technology” (NeurotechEU);
  • Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, partener în cadrul „European University of Technology” (Eut);
  • Universitatea din Petroșani, partener în cadrul „The European University Alliance on Responsible Consumption and Production” (EURECA-PRO);
  • Universitatea de Vest din Timișoara, partener în cadrul „UNITA – Universitas Montium” (UNITA);
  • Universitatea Politehnica din Timișoara, partener în cadrul „Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions” (E3UDRES2).

 

Le-am menționat pe toate, nu pentru a face vreo distincție între universitățile românești sau pentru a le „premia” pe cele care au făcut față unei competiții extrem de puternice la nivelul aplicațiilor de până acum, ci mai degrabă pentru a transmite un mesaj mai clar studenților noștri, care sunt primii și cei mai importanți beneficiari ai efectelor pe care le au deciziile actuale asupra viitorului lor academic.

Așa după cum ne putem da seama, varietatea acestor alianțe este foarte mare, de la unele comprehensive (ceea înseamnă că descriu universități generaliste, care au mai multe domenii academice școlarizate în comun), până la unele alianțe specializate, focalizate pe domenii mai exacte ca preocupare academică (studii costiere, studii sociale, studii medicale, antreprenoriat), așa după cum s-a putut vedea din lista anterior prezentată.

În Editorialul de la începutul „serialului” pe care l-am lansat luna trecută, scriam despre posibilele efecte (sau mai bine zis, despre „sigurele” efecte) asupra dezvoltării instituționale și a viitorului cadru legal de funcționare a universităților europene până în 2025, cu un posibil răspuns la întrebarea: dacă ceea ce știm noi acum despre organizarea universităților românești va mai fi de așteptat să reprezinte realitatea viitorului foarte apropiat sau dacă ceea ce va urma va fi cu adevărat mai profund la nivelul schimbării vieții profesorilor și a studenților. Răspunsul pe care-l putem oferi, pe baza experiențelor acumulate de la primele universități românești în primii doi ani de implementare, este unul foarte clar și vizează, prin strategiile adoptate în comun cu ceilalți parteneri, prin promovarea valorilor europene comune și prin consolidarea identității europene, poate cel mai profund nivel de schimbare și reformă instituțională, dar și personală, de carieră și profesională. Ar fi de menționat și un alt lucru important, un semnal venit din partea ministerului educației naționale, care a susținut cu fonduri speciale universitățile românești ce au intrat în alianțele europene, acestea constituindu-se într-un fond suplimentar de dezvoltare pentru aceste instituții.

 

Așadar, am reținut până aici că ceea ce se va întâmpla în câțiva ani de acum înainte va fi nu numai o schimbare a universităților europene dar, prin toate cele pe care le-am citit din acest articol, și a unora dintre universitățile românești. În ce fel se va întâmpla acest lucru, până la ce nivel se va ajunge, cum vor fi influențate cariera academică a profesorilor și în ce fel se va schimba viața universitară și profesională a studenților noștri, sunt întrebări la care vom încerca să răspundem în episoadele care vor urma, pentru că nu-i așa, am făcut deja pasul împreună, de la Alianțele Europene de universități, la universitățile românești, membre ale alianțelor Europene, unde studenții ROSE pot să experimenteze deja aceste schimbări.

 

Prof. univ. dr. Romiță Iucu, Universitatea din București