Luna profesorilor ROSE

Creștem prin educație

Vă mulțumim pentru interesul acordat atelierului „Îmbunătățirea stimei de sine” din data de 25 februarie 2022!

Înscrierea participanților la acest eveniment s-a încheiat, însă vă încurajăm să ne urmăriți pe Facebook pentru a afla când vor începe înscrierile pentru următoarele evenimente interesante din comunitatea #ROSE.

Amintiți-vă că vă puteți abona și la newsletter-ul nostru lunar, în care găsiți noutăți despre progresul proiectului.

Atelierul se constituie ca un spațiu de discuție despre ce înseamnă stima de sine, despre cum se construiește aceasta, despre cum influențează acest concept și realitățile sale subsumate evoluția elevilor, dar și despre cum ar putea profesorii și părinții să crească stima de sine a tinerilor.

Dezbaterea va include o serie de povești împărtășite cu generozitate de către elevi și studenți, având în centrul lor o temă plină de lecții de viață: stima de sine și modalitățile prin care aceasta i-a ajutat să crească și să evolueze în parcursul lor personal și educațional.

De asemenea, vor fi prezentate instrumente de sprijin pentru profesori în construirea stimei de sine a elevilor și studenților – ghidurile pedagogice realizate în cadrul proiectului ROSE pe teme relevante dezbaterii. Este invitat, în acest sens, domnul prof. univ. dr. Adrian Opre, coordonatorul a 2 ghiduri tematice, dedicate liceelor și universităților.

Atelierul este deschis tuturor profesorilor, nu doar celor participanți în ROSE.

Prof. Dr. Anca Nedelcu

Cadru didactic al Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității din București

Gelu Duminică

Sociolog și director al Fundației Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”