Susținut de prof. univ. dr. Anca Nedelcu și de sociologul Gelu Duminică, atelierul „Îmbunătățirea stimei de sine” a deschis, prin intervențiile invitaților, drumul poveștii ROSE către „Luna elevilor și studenților”
Din dorința de a provoca participanții la o discuție despre ce înseamnă stima de sine și despre cum se construiește aceasta, echipa de comunicare a proiectului ROSE a organizat vineri, 25 februarie 2022, atelierul „Îmbunătățirea stimei de sine”.
Susținut de prof. univ. dr. Anca Nedelcu, cadru didactic al Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității din București și de sociologul Gelu Duminică, director al Fundației Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, atelierul a avut, pentru ROSE, o dublă semnificație: pe de o parte, a marcat punctul final al „Lunii profesorilor ROSE”, iar pe de altă parte, având în vedere intervențiile invitaților – printre care s-au numărat două eleve și o studentă –, evenimentul a deschis drumul poveștii ROSE către „Luna elevilor și studenților”.
Atelierul a adus laolaltă aproape 300 de participanți – cadre didactice, mentori, elevi, studenți și părinți și a fost moderat de Mirabela Amarandei, cercetător doctorand la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București. Constituit ca un spațiu de dezbatere cu privire la stima de sine și la modul în care acest concept și realitățile sale subsumate influențează evoluția elevilor, evenimentul a provocat participanții să identifice modalitățile prin care cadrele didactice și părinții pot contribui la creșterea stimei de sine a tinerilor.
„Cu stimă, despre stima de sine în educație”, laitmotivul intervenției avute de prof. univ. dr. Anca Nedelcu
Evenimentul a debutat cu o trecere în revistă a câtorva aspecte teoretice cu privire la conceptul de stimă de sine, elemente contextualizate de prof. univ. dr. Anca Nedelcu în așa fel încât să poată conduce la o serie de concluzii cât se poate de practice: „cred că întâlnirea de astăzi (25 februarie 2022 n.r.) este despre educația făcută cu dragoste și cu gânduri bune. De altfel, sunt de părere că deviza aceasta se potrivește întregii serii de evenimente organizate atât în cadrul Lunii profesorilor ROSE, cât și în cadrul Lunii elevilor și studenților ROSE sau al Lunii părinților ROSE.” Fiind un concept omniprezent, stima de sine este „o modă educațională recentă, dar are soarta acelor concepte mari, frecvente, pe care le auzim des, dar despre care nu știm cum anume ar trebui să le și aplicăm”, remarcă prof. univ. dr. Anca Nedelcu.
În continuare, prof. univ. dr. Anca Nedelcu a prezentat rezultatele unei cercetări realizate cu ajutorul instrumentului de observare la clasă TEACH pus la dispoziția cadrelor didactice de Banca Mondială. Teach măsoară holistic ceea ce se întâmplă în sala de clasă: atât calitatea tacticilor de predare, cât și contribuția acestora la dezvoltarea abilităților socio-emoționale și cognitive ale elevilor, încurajând, totodată, predarea incluzivă și receptivă. Rezultatele, structurate pornind de la trei parametri – climatul clasei, instruirea și abilitățile socio-emoționale – au arătat că zonele în care cadrele didactice sunt mai vulnerabile sunt cele care țin de relații, de autonomie și de feedback, care este în strânsă legătură cu stima de sine.
Având în vedere aceste aspecte, primul invitat al atelierului, prof. univ. dr. Adrian Opre, cadru didactic al Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității „Babeș‑Bolyai” din Cluj‑Napoca, a prezentat participanților ghidurile pedagogice realizate în cadrul proiectului ROSE, instrumente de de sprijin pentru cadrele didactice în construirea stimei de sine a elevilor și studenților. Prof. univ. dr. Adrian Opre este coordonator pentru două ghiduri tematice (Dezvoltare socială și emoțională și Dezvoltare personală și coaching) dedicate liceelor și universităților. De altfel, în cadrul proiectului ROSE s-au pregătit trei serii de ghiduri pedagogice pe teme de dezvoltare personală şi coaching, activităţi remediale şi de tutoriat, consiliere şi orientare profesională, dezvoltare socială şi emoţională şi educaţie inclusivă. Ghidurile, care au rolul de a facilita implementarea activităţilor pedagogice pentru beneficiarii granturilor precum şi îmbunătăţirea abordărilor de predare-învăţare-evaluare, pot fi consultate pe site-ul ROSE-EDU.RO.
Încrederea, esențială în dezvoltarea stimei de sine
Discutând despre dezvoltarea stimei de sine în rândul elevilor și studenților, sociologul Gelu Duminică remarcă faptul că „vorbim de cele mai multe ori despre faptul că profeosrii ar trebui să le fie celor dintâi prieteni, să îi înțeleagă și să le fie un punct de sprijin. De asemenea, cadrele didactice trebuie să le ofere elevilor și studenților încredere în forțele proprii: pornind de la provocările pe care potențialul fiecărui elev/ student le ridică, profesorii trebuie să le interiorizeze și să le trateze ca și cum ar fi și ale lui, adaptându-și metodele de predare și acompaniind socio-emoțional astfel încât elevii să-și atingă potențialul maxim.”
În continuare, sociologul a invitat în scenă trei dintre beneficiarele programului de mentorat susținut de Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” din dorința de a oferi tinerilor șansa de a deveni cea mai bună variantă a lor. Se întâmplă acest lucru, remarcă Gelu Duminică, „pentru că noi credem în asta, credem că diferența dintre a eșua și a reuși stă în puterea fiecăruia de a fi puternic, de a strânge din dinți, însă pentru a fi puternic, trebuie să ai această credință: că poți deveni cea mai bună versiune a ta.”
Parte din familia Fundației Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” de aproape 10 ani și în prezent masterandă a Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București, Georgiana Ioniță a remarcat faptul că „pentru mine, stima de sine înseamnă să mă fi cunoscut mai mult pe mine pe parcusul anilor de studiu, să-mi fi fost cerută părerea cu privire la ceea ce se întâmplă în sistemul educațional, să aflu mai multe despre cine sunt eu. Pentru că stima de sine înseamnă, printre altele, a ne cunoaște pe noi înșine foarte bine”.
De asemenea, Bianca Moisei, elevă a Liceului Teoretic Spiru Haret din Moinești, județul Bacău, a punctat, în cadrul atelierului, că „stima de sine este un lucru esențial în evoluția oricărui om, în evoluția oricărui suflet”, în timp ce Gabriela Elisa Dumitru, elevă a Liceului Teoretic Ștefan Odobleja din București a prezentat participanților la eveniment povestea evoluției ei și tranziția de la o școală generală din mediul rural la un liceu în capitala României.
Înregistrarea integrală a atelierului „Îmbunătățirea stimei de sine” organizat de echipa de comunicare a proiectului ROSE poate fi urmărită aici.