The President is missing[1] este titlul unui cărți cunoscute, un roman politic, fascinant și provocator, care a propus o reflecție asupra unei situații foarte complexe, din fericire ipotetică, anume dispariția președintelui SUA în timpul unei crize mondiale. Are mai puțină importanță desfășurarea evenimentelor și dimensiunea de thriller a întregului fir epic, ideea centrală rămâne însă aceea a unei posibile absențe simbolice a unui președinte și a creării unui vid de influență în spațiul global, urmare unei situații de criză politică greu de gestionat la nivelul consecințelor sale.
Prin ceva mai apropiat de realitate, dar nu ficțional, a trecut și Europa în luna aprilie, atunci când Franța și președintele său, Emmanuel Macron, aveau să fie supuși testului electoral global și mai puțin național, iar acest lucru datorită consecințelor, ecourilor și evoluțiilor sale. Riscurile asociate erau foarte ridicate, având în vedere aici aspecte precum efectele unui conflict militar (cel din Ucraina), de această dată unul foarte real, dar și tendințele intervenționiste ale unor puteri străine în procesele electorale (probate în istoricul recent al situațiilor similare), acestea având potențialul pertinent de a conduce la vicierea rezultatului final, prin pierderea acestor alegeri de către președintele în funcție. Incertitudinile și temerile cancelariilor europene și ale organismelor politice și administrative de la Bruxelles au fost enorme și s-au fundamentat pe simbolistica unui puternic rol pe care președintele francez și l-a asumat în promovarea noului pachet politic de reforme la nivel European. După cum ne aducem foarte bine aminte, unul dintre proiectele cele mai dragi Domnului Emmanuel Macron l-a reprezentat acea proiecție vizionară a Universităților Europene, prezentată pe larg tânărului publicului European încă din anul 2017, în stadiul de proiect foarte îndepărtat. Realitatea avea să ne confirme însă viabilitatea și soliditatea acestei propuneri, pe care universitățile europene încearcă în prezent să o transforme, săptămână de săptămână și lună de lună, într-o realitate a viitorului academic. Iar aceasta, nu cu puține provocări, însă cu reale perspective pentru direcțiile de inovare pe care un asemenea proiect le poate aduce spațiului educațional european.
Ne putem da lesne seama cât de mare a fost această miză pentru mai toate sferele politice, dar și ce efecte ar fi avut asupra validării și consolidării unui curent eurosceptic și, după cum se vede, chiar și revizionist, în care Europa ar fi riscat să se prăbușească pe de-a întregul. Pentru că, după pandemia de COVID, așa după cum spune un distins coleg de la Universitatea din București[2], virușii rămăși cu care organismul European trebuie să lupte în continuare sunt: populismul, revizionismul, scepticismul pentru aplicarea valorilor Europene durabile, ale educației internaționalizate și performante, dar și ale unei dezvoltării sociale sustenabile.
Dar, până la urmă, nici vorbă de nuanțele lingvistice asociate traducerii termenului figurat de dispariție în engleză, „missing” și respectiv, „disparue”, în franceză (ca să respectam și unul dintre principiile strategiei, multilingvismul), nu „lipsește” nici Președintele și nici Strategia căreia i-a dat un drept la existență socială și politică prin celebrul său discurs rostit în fața studenților de la Sorbona, analizat amănunțit într-un număr anterior. Emmanuel Macron a fost reales, iar strategia pentru universitățile europene nu a fost stopată în vreun fel, ci a continuat, mai puternic și mai susținut, să construiască noua dimensiune europeană a universităților noastre.
În acest context, aș vrea să subliniez că am suspendat publicarea articolului din numărul anterior al newsletter-ului, nu pentru a amplifica în vreun fel suspansul sau pentru a-mi ajusta discursul la realitățile post-electorale franceze și europene, care ar fi putut schimba, probabil, tonalitatea sau forța de penetrare a discursului, dar nu și conținutul acestuia (și înclin să cred asta cu un optimism nedisimulat), ci pentru a lăsa puțin spațiu sedimentării unor procese extrem de delicate și de sensibile de negociere la nivelul Comisiei Europene și a statelor membre, în privința a două subiecte prioritare care întregesc pachetul de măsuri de reformă pentru învățământul superior: lansarea celor două apeluri, unul pentru European Degrees Label (eticheta de Diplomă Europeană) și un al doilea pentru Legal Entities (entitățile legale prin care se vor organiza în viitor alianțele europene de universități).
A fost investită foarte multă energie în discuțiile privitoare la cele două aplicații, încă nefinalizate la nivelul Comisiei Europene, cu toată implicarea stăruitoare și profesionalizată a DG-EAC[3]. Dincolo de constatările anterioare, se cuvine, pentru o mai bună clarificare, să spunem că acest apel, deși se referă la European Degree Label (eticheta de Diploma Europeană), după concluziile redate de reprezentanți oficiali de la Bruxelles[4], va avea ca principal obiectiv să „testeze criteriile specifice” utilizate în viitoarele aplicații pentru selectarea, evaluarea și etichetarea unor programe academice comune (joint degrees) propuse de către alianțele europene, ca făcând parte din categoria European Degree. Aceste idei lansate spre dezbatere publică, dar neconfirmate printr-un document finalizat și publicat, au stârnit o reacție comună, atât a statelor membre, cât și a reprezentanților FOREU[5], care și-ar fi dorit acțiuni mai puternice de sprijinire a demarării unor programe comune noi, definitorii în special pentru alianțele activate până în acest moment, dar nu numai.
Mai mult decât atât, pentru a evita discuțiile referitoare la eventualele inechități privitoare la participarea la acest call și pentru a acorda șanse egale de acces tuturor universităților europene la fondurile competiționale, Comisia Europeană a transmis foarte clar mesajul (venit și în urma unui proces de consultare cu EUA[6]), că vor putea să participe atât alianțele europene din primul val (primele 17 selectate inițial), cele din al doilea val (celelalte 24 admise ceva mai târziu), dar și clarificarea puțin întârziată că la acest apel vor putea să aplice și unele universități încă neafiliate vreunei alianțe (dintre cele 41 menționate anterior), dar care s-au organizat în structuri asociative, nefinanțate din fondurile Erasmus+, sub forma unor parteneriate / consorții. Este lesne de înțeles că această clarificare, deși necesară din perspectiva unui mesaj de incluziune politică, va produce o mai mare incoerență decizională pentru stabilirea până la final a celor „n” aplicații selectate (nu este cunoscut nici pragul de acceptare și nici numărul aplicațiilor aprobate pentru finanțarea de un milion de euro). Finalul discutat anterior va fi unul foarte strâns, cu o vară lungă și densă, după calendarul provizoriu, luna iunie însemnând lansarea oficială a apelului, iar luna septembrie, termenul limită pentru propunerile transmise din partea alianțelor.
Dincolo de datele mai tehnice pe care le-am evocat anterior, apreciem că soliditatea acestei acțiuni, transparența și modul în care este promovată la nivel european către toate părțile interesate, va influența decisiv soarta uneia dintre cele mai importante componente a strategiei de reformă, diplomele europene comune, pe care le așteaptă studenții noștri ROSE în următorii patru ani de acum înainte, poate mai puțin pentru studiile de licență, dar cu certitudine pentru studiile masterale.
Revenind la explicația anterioară, ne-am dorit foarte mult ca în acest episod, cu scop de clarificare, după prezentarea generală a strategiei pentru universitățile europene, să aprofundăm unele măsuri care au fost luate în vederea aplicării acțiunilor din planul de implementare. Din păcate, intenția inițială a fost întârziată, pe de o parte, de incertitudinea politică de la Paris și respectiv, Bruxelles, dar și de amânarea apariției informațiilor relevante despre noile acțiuni și apeluri, pe de altă parte. Cu toate acestea, ca să concluzionăm până la momentul prezentului episod, din fericire nu lipsește nici Președintele care i-a dat viață politică, iar Strategia este marcată de unele creșteri, ca expresie a unui proiect de anvergură ce și-a propus să edifice un nou European way of life… Așadar, the Strategy is going on, la Stratégie continue…, aceasta este o certitudine!
[1] Bill Clinton, James Patterson (2018). The President Is Missing, Published June 4th 2018 by Little, Brown and Company and Knopf
[2] Facem referire aici la afirmațiile profesorului Sorin Costreie, un ilustru specialist al problematicii fake news, și responsabilul pentru alianțele Europene de la Universitatea din București
[3] Directorate General for Education, Youth, Sport and Culture
[4] Îl avem in vedere aici pe Yann-Mael Bideau, policy officer la DGEAC, responsabil cu proiectarea și implementarea acestei inițiative, alături de subiectul micro-credentials
[5] FOREU – Grupul de Coordonare la nivel European al celor 41 de alianțe europene de universități, admise în cele două valuri de până acum (17+24)
[6] EUA – European University Association / Asociația Europeană a Universităților, care reprezintă majoritatea universităților Europene, reprezentate individual
Prof. Univ. Dr. Romiță Iucu
Universitatea din București, coordonator al Subgrupului pentru Diplomă Europeană din cadrul Grupului FOR EU – Comisia Europeană
