E frumos și educația are nevoie de parteneri. Noi, profesorii, lucrăm la firul ierbii și spunem: elevul este partenerul nostru. Mă pun în papucii unui elev. Îmi imaginez o zi din viața lui. Mă întreb: Cine îl iubește? Cine îl ascultă? Cui se destăinuie? Cu cine se sfătuiește? Are modele? Are idealuri? Știe ce-și dorește în viață? Intru în sala clasei a XI-a, o clasă cu profil economic. În clasă, 27 de elevi. Elevii, tineri frumoși, sănătoși, îngrijiți, cu scântei în ochii. Aflu de la ei că după terminarea liceului băieții pleacă la muncă în străinătate și fetele vor să se căsătorească. E exemplul pe care l-au văzut de când s-au născut în zona în care trăiesc. Fac bani, se întorc, își construiesc o casă, se căsătoresc, pleacă iar la muncă și trimit bani soției și copiilor. Acesta este visul lor. Atât! Fetele, de obicei, se căsătoresc cu băieți cu case. Sunt gospodine, lucrează prin casă, cresc copii. Îi întreb dacă știu când este omul fericit? Primesc un singur răspuns: când are bani. Aflu că toți vor bani. Îi întreb ce vor să facă cu banii.
Mi se părea că am aflat destule și le spun că din punctul meu de vedere omul este fericit atunci când face toată viața ce vrea, ce îi place și este și plătit pentru asta. Realizează că finalul este același, banii, doar abordarea diferă. Le spun că este bine ca omul să fie independent financiar, dar este important ca zilnic să meargă la serviciu cu plăcere, să aibă satisfacția că a făcut ce trebuie, cum trebuie, ce-i place și este mândru de asta.
Le întreb pe fete de unde vor să aibă bani dacă se căsătoresc devreme și inevitabil răspunsul este: de la soțul meu. Începem o discuție despre independența financiară. Mi-au dat dreptate. Le-am spus că cea mai frumoasă perioadă din viața unui om este cea dinaintea căsătoriei, când fiecare tatonează terenul, se poartă frumos cu celălalt și că perioadele frumoase ar trebui să fie cât mai lungi. Mai în glumă, mai în serios, după ce introducerea a fost făcută, revin la oile noastre. Îi întreb ce le-a plăcut cel mai mult la proiectul ROSE. O elevă mi-a spus că excursia i-a plăcut cel mai mult. Sigur, mă așteptam să-mi spună despre orele remediale, de consiliere, dar nu despre excursie. Am înțeles că, în excursia pe care au făcut-o acești elevi, au vizitat Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Eleva a fost așa de impresionată de limbajul profesorilor, de mesajul transmis tinerilor, de atmosfera plăcută, încât a hotărât că ACOLO este locul ei, vrea să fie studentă la acea universitate; încă nu s-a hotărât la ce facultate pentru că încă nu știe ce îi place cel mai mult, dar știe UNDE!, ceea ce înainte nu știa. Revin la ce am spus la început. Elevul este partenerul meu în educație și adaug: trebuie să-l cunosc, să țin seama de el, este important cum îi construiesc călătoria pentru a fi fericit.
Acum cred că proiectul ROSE este despre viitor, despre cum construiesc viitorul în inimile tinerilor într-o așa de mare diversitate. Elevilor le-a plăcut discuția, și sper că sămânța pe care am sădit-o va da roade. Eu m-am îmbogățit suficient cât să port discuții cu profesorii și să-i fac părtași la niște jocuri de rol, să-i pun în papucii elevilor, să aibă propriile idei despre elevul ca partener al nostru în educație.
Prof. Oltea Săveanu, mentor ROSE
