În perioada 18-20 februarie 2022, specialiștii Fundației Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, alături de echipa de echipa de comunicare a proiectului ROSE, au organizat, online, cursul de formare acreditat „Educația interculturală”. Urmărind familiarizarea cadrelor didactice cu informațiile și strategiile din sfera educației interculturale, cursul, la care au participat 35 de profesori, a fost organizat la împlinirea a 166 de ani de la momentul dezrobirii romilor.
Susținut de Cătălina Olteanu, activistă de etnie romă, membră în Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și coordonator de proiect în cadrul Fundației Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, cursul a pus la dispoziția participanților modalitățile prin care poate fi sporită participarea școlară a elevilor și dezvoltarea unui climat optim la nivelul școlilor, cu impact asupra incluziunii și a creșterii motivației și a performanțelor școlare.
Trei zile pline de quizz game-uri, sesiuni de Q&A și dezbateri
Cursul este acreditat cu un număr de 10 credite profesionale transferabile și însumează 40 de ore de formare. Dintre acestea, 20 de ore sunt dedicate formării online sincron, care presupune participarea la ateliere de lucru de-a lungul a trei zile, și alte 20 de ore sunt dedicate formării online asincron (e-learning) care presupune un studiu individual bazat pe suportul de curs online și pe alte resurse tematice, prin intermediul platformei www.qie.ro.
Încă din prima zi, Cătălina a propus cursanților o abordare interactivă asupra educației interculturale, provocându-i atât la quizz game-uri în care să se descopere pe sine, cât și la discuții care să evidențieze modalitățile în care interculturalitatea poate fi prezentă în sălile de curs – fie ele fizice sau, în contextul pandemiei de COVID-19, virtuale. Astfel, dintre expresiile utilizate de cele 35 de cadre didactice pentru a descrie educația interculturală amintim diversitatea, incluziunea, empatia, colaborarea sau toleranța.
Pornind de la răspunsurile participanților, Cătălina remarcă faptul că „în scopul de a consolida și promova democrația, sistemele de educație trebuie să aibă în vedere caracterul multicultural al societății și să urmărească să contribuie în mod activ la coexistența pașnică și interacțiune pozitivă între diferite culturale grupuri”.
Astfel, în continuare, cursul a continuat cu identificarea diferențelor și asemănărilor dintre cele două abordări deja tradiționale: aceea a educației multiculturale, care folosește studierea celorlalte culturi cu scopul de a produce acceptare sau toleranță între culturi diferite și aceea a educației interculturale, care are ca scop dincolo de coexistența pasivă, crearea de înțelegere, respect și dialog între diferitele grupuri culturale.
A doua zi a cursului a debutat cu un joc care a împărțit cei 35 de participanți în patru echipe și care a provocat o discuție despre stereotipuri, prejudecăți și discriminare. În continuare, pornind de la cele trei concepte, cadrele didactice au prezentat cazuri în care stereotipurile și prejudecățile conduc la discriminare în școli, propunând, pe parcursul întregii zile, soluții și tips & tricks-uri cu privire la diminuarea efectelor acesteia.
„Anul acesta se împlinesc 166 de ani de când noi, romii, am redevenit ființe umane. Sunt 166 de ani de când putem alege pentru noi, 166 de ani de când putem avea ceva de spus. Pe această cale, inivit pe oricine are ceva de spus, să spună, dar să nu uităm cât de mult contează ce s-a întâmplat înaintea noastră. Eu, de exemplu, fac parte din prima generație cu studii superioare de la mine din familie. Am colegi care, dacă au avut străbunici cu studii, nu mai măsoară la a câta generație cu studii superioare au ajuns. Pentru mine însă, contează. Abia la a șasea generație de după momentul dezrobirii, cineva a reușit să aibă studii superioare”, a remarcat Cătălina Olteanu în timpul discuțiilor cu cadrele didactice participante la curs.
Cea de-a treia și ultima zi a cursului de formare acreditat „Educația interculturală” a coincis cu celebrarea a 166 de ani de la momentul dezrobirii romilor. Caracterizată ca un proces de lungă durată, dezrobirea romilor, care a început încă din anul 1843, când, în Țara Românească, s-a dat prima lege prin care au fost eliberați robii domnești, s-a finalizat abia 13 ani mai târziu, la 20 februarie 1856.
„Felicitări, este unul dintre puținele cursuri la care am stat cu ochii lipiți de monitor!”
La finalul cursului, cadrele didactice au fost invitate să evalueze subiectele, structura și materialele puse la dispoziție de specialiștii Fundației Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” prin intermediul echipei de echipa de comunicare a proiectului ROSE, ca parte a unei ample campanii de sensibilizare a profesorilor.
Redăm, în continuare, câteva dintre mesajele publicate de participanții la curs pe Jam Board-ul pus la dispoziție de Cătălina: „Am descoperit, în cadrul cursului, o tematică actuală și provocatoare, materiale interesante și, poate cel mai important aspect, formatori faini”, „Ce a reprezentat cursul pentru mine? O excelentă ocazie de intercunoaștere”, „Mă bucur că am luat parte la un curs cald, relaxant, informativ dar și… emoționant”, „Felicitări, este unul dintre puținele cursuri la care am stat cu ochii lipiți de monitor! Mi-a plăcut de tine, Cătălina, maxim. Nu am văzut, în atâția ani de activitate, un om mai mândru de cine și de ceea ce este. Felicitări!”.